| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Adela Rachimesaj într-o sticlă nu voi mai iubi niciodată îţi spui dictându-i sufletului tău să ia bine aminte ce amăgire îţi vine ca o mănuşă. toată existenţa ta într-un singur cuvânt eşti liberă să priveşti înapoi nu eşti decât o afacere neîncheiată. o pată. un vis te vei trezi dar va fi prea târziu inima ta sălbăticită va mai bate trecând printre zgârie-norii Dallasului de-a lungul râului Pecos la graniţa cu Mexic în jurul lacurilor peruviene la mare altitudine unde aerul e mai greu decât cerul ori la masa tăcerii.
daca te-aş pierde luna s-ar stinge pământul s-ar împânzi cu insecte uriaşe tatuate cu litere mari pe aripi: think positive or you will die soon! parcurile şi clădirile ar rămâne ocupate de oameni cu frunţile exagerat de triste
din pământ se vor auzi gemetele cartofilor încolţind pietrele se vor desprinde din munţi şi vor înăbuşi râurile daca te-aş pierde lumea aşa cum o ştim s-ar nărui şi toate poemele ca acesta ar fi moarte din prima lor zi cine vine aici cine vine aici vrea să afle ceva despre mine n-ar fi cu mult mai uşor să întrebe de tine? nici îngerul păzitor nu-ţi poate transcrie gândurile ce-ai să faci cu toate darurile primite la naştere cu imaginile rămase în mintea ta încă din copilărie vei vedea în curând cum toamna îşi macină frunzele vei vedea un poet singur cumpărându-şi o altă viaţă în paharul cu whisky straturile sufletului tău prinse într-un singur suspin te pregăteşti zi de zi să visezi pentru ultima dată - un punct negru cât tot universul să îngâni o singură voce să închizi ochii o uşă să se deschidă ochii aceia în ochii tăi să rămână ceva bun ceva frumos ceva bun ceva frumos îţi poate aduce o nouă zi urci un munte pe urmele indienilor Cherokee pământ străin roşiatic pietre care îţi iau ochii în bătaia soarelui
de partea cealaltă o pajişte scăldată în linişte
ceva bun ceva frumos îţi poate aduce o nouă zi de toamnă vino cu mine! împreună vom cânta vom fi actori mimând cuvinte manechini fără veşminte
tu vei fi tu eu umbra ta. nimeni nu ne va crede şi nu vom depinde de nimeni.
limbajul
din afara acestui poem va dispărea
va rămâne o durere difuză va zvâcni un nerv din gurile noastre va răsări un soare nou pierzi pierzi câte ceva zilnic vinzi numai ceea ce-ai cumpărat (ca într-un frumos poem a lui Omar Khayyam) tristeţile din spatele fusului orar cele de zi/ cele de noapte
O, noapte în cămaşa ta ruptă nu-ţi voi mai spune nimic sa spună ceilalţi care-s treji şi visează argintul lunii arcuit pe suprafeţele moi pe zăpada cuminte afară se-aude motorul unei maşini apoi nu se mai aude nimic suntem aici într-un an al decepţiilor unde nicio legendă nu se mai naşte niciun clopot nu se mai mişcă vechii barzi şi druizii îşi schimbă sufletele între ei autoexilaţi pe insula fericirii Lug zeul comerţului roade singur o coajă de pâine suntem aici atât de departe de noi spunem că doare fără să ne asumăm plânsul au îngheţat mormintele rădăcinile plantelor îngheţate şi ele unde să ne mai ducem mamă cu crucea ta în spate în ce alt pământ s-o nălţăm? |